Antrenorul secund al Stelei, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că, deși situația este similară cu cea a lui Mirel Rădoi, nimeni nu îl critică pe noul antrenor al FC Voluntari, Daniel Pancu, și nici pe Francisc Dican de la CFR Cluj pentru că nu dețin licența Pro.
„Acum nu mai critică nimeni, au criticat toți când a fost vorba de Mirel Rădoi și de Steaua. La CFR Cluj nu critică nimeni că antrenorul principal nu are licență Pro. Sau că la alte cluburi directorii sportivi se ridică de pe bancă și dau indicații. Dar nu e o problemă, pentru că noi formăm o echipă puternică. Și chiar dacă suntem tineri și la început de drum, ne bucurăm că ni s-a dat șansa asta să antrenăm Steaua„, a spus Dică.
El a menționat că nu se aștepta ca Daniel Pancu să devină antrenor pentru că încă nu și-a încheiat cariera de jucător. „Nu mă așteptam ca Pancu să devină antrenor, pentru că este încă jucător. Dar dacă ținem cont de vârstă, el este mai mare decât mine cu vreo trei ani și eu am ales meseria de antrenor înaintea lui. Dar e decizia lui, el știe mai bine ce are de făcut. Pancu normal că o să îi motiveze. Orice antrenor încearcă să își motiveze jucătorii să dea totul, nu numai în fața Stelei, ci în fiecare meci„, a adăugat Dică.
Secundul a precizat că Steaua este pregătită să câștige partida cu FC Voluntari de duminică chiar dacă adversarii și-au schimbat conducerea tehnică. „Suntem pregătiți să câștigăm pentru că suntem pe o linie bună. Vom întâlni o echipă cu jucători cu mare experiență în Liga I care au jucat la cluburi mari din România. Iar acum, după schimbarea antrenorului, vor avea o altă atitudine„, a menționat tehicianul.
Steaua va putea urca pe primul loc al clasamentului Ligii I peste două-trei etape, este de părere antrenorul secund. „Încet-încet se pare că jucătorii încep să arate pe teren lucrurile pe care noi le pregătim la antrenamente. Obiectivul nostru principal acum este să ajungem pe primul loc. Acum suntem pe locul trei în Liga I, dar eu zic că avem un program bun în continuare și în două-trei etape cred că putem ajunge pe primul loc dacă celelalte echipe se vor încurca. Practic, dacă noi câștigam meciul de la Timișoara acum eram pe primul loc„, a explicat Dică.
Gregory Tade este afectat de faptul că nu marchează, dar Dică susține că staful tehnic are în continuare încredere în acesta. „Nu știu nimic despre o ofertă a celor de la CFR Cluj de a-l lua înapoi pe Tade. Tade este acum aici, vom vedea ce se va întâmpla în iarnă. El de câte ori a fost nevoie a intrat pe teren și a dat totul. E normal ca atacant, atunci când nu marchezi, te consumi în sinea ta. Practic un atacant ar trebui să marcheze dacă nu la fiecare meci, atunci măcar o dată la două jocuri. Noi îl așteptăm pe Tade să marcheze cât mai repede. El își dă viața pe teren, dar îi lipsește golul. Am avut și eu în cariera mea perioade de 7-8 meciuri consecutive în care nu am marcat, deci e normal să se mai întâmple„, a mai afirmat Dică.
Echipa Steaua întâlnește, duminică, de la ora 21.00, pe teren propriu, formația FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER